miercuri, 16 aprilie 2014

11. Dacii şi Drumul Drepţilor

27 mai 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
11. Dacii şi Drumul Drepţilor

    Dac cu armă tradiţională patrulând pe Drumul Drepţilor © C.I.

    Câţi au auzit oare de Drumul Drepţilor? Numele are parcă ceva cu iz putred religios. Dacă o întrebaţi pe Vasilca, cu cel mai natural glas vă va spune că este drumul mare de pe Poiana Omului. Drumul cel mai drept dintre Pui, de pe Valea Streiului şi Sarmisegetuza Regia sau Grădiştea Muncelului, de pe Valea Godeanului sau a Grădiştei. Drumul Drepţilor este drumul celor care o ţin drept şi nu se fac mai mult de opt ore de mers pe jos. Am întâlnit o mulţime de oameni de-ai locului, care, cu pas întins şi măsurat mergeau la treabă. Toţi pe care-i întrebam unde se duc, spuneau că la Poiana Omului. Până şi o babă, care mergea călare pe ceva între un cal şi un măgar, probabil era vorba de un catâr, o urcaseră pe el în Galaţi, acesta fiind un sat de lângă Pui, puseseră animalul pe pilot automat şi baba mai era dată jos tocmai la stână la Poiana Omului, unde mergea să le facă de mâncare. Drumul îl ştia catârul, el se mai oprea să bea apă, să pască iarbă, dar în patru ore baba era depusă la destinaţie. Drumul este întradevăr ca o magistrală între Ponorici, Poiana Omului, Prihodişte, Meleia. La cele două capete se ramifică. De la Ponorici poţi ajunge la Fizeşti, Galaţi şi apoi la Pui. Sau direct la Pui pe traseul fostului decovil şi ulterior pe fosta linie de funicular cu care se transporta guano-ul din peşteră.
    Schiţa Valului salvată de Vulpi şi a Vasilca © C.I.

    Tot din Ponorici poţi coborî prin Federi la Ponor şi de aici tot în Valea Streiului, la Pui. În partea cealaltă a “magistralei“ se poate coborî în Valea Godeanului aproape de Sarmisegetuza Regia, pe cel puţin două drumuri lejere, ce urmează văile râurilor Gerosu şi Tâmpu. Toate aceste drumuri se pot face cu o maşină cu tracţiune pe patru roţi. Sau cu Dacia 1100 a doctorului veterinar din ZONĂ, care se pare că funcţionează pe bază de palincă. De fapt şi Dacia şi veterinarul.
    Am urcat în ZONĂ şi de la Pui, orăşel ce are şi gară şi hotel, ceeace nu avea nici Haţegul pe atunci. Este o localitate destul de veche, atestată încă din 1426,ca domeniu al unei familii de origine franceză, pe nume Puly, deci nici o legătură cu galinaceele, cum ar fi unii înclinaţi să creadă. Împrejurimile localităţii sunt împânzite cu tot felul de lucrări de geniu dacice şi romane. Două valuri şi şanţuri paralele sunt chiar la 150 de metri de locul unde se trece Streiul spre Ponorici. Pe Dealul Măgura se află un val de aproximativ 4 km lungime. Locurile au avut un trecut zbuciumat în secolul II al erei noastre.
    Am urcat şi prin Fizeşti, cel cu frumoasele curţi cu cânepă, din aceea pentru urzeli, pentru desagi, şi nu pentru fumat sau mâncat, ba şi prin Federi, pe drumul ce urcă pe lângă o biserică ce pare acum poposită din ceruri, se urcă însă şi mai departe, printr-un cătun ce nu există, pentrucă acele cămări nu au sobe, au doar o bucătărie afară. Ce nu are sobă nu există, asta este politica cu ochelari de cal a autorităţilor din totdeauna. Oamenilor le convine. Nu au nevoie de confortul apartamentelor de bloc. Iar ca să aibă cald în casă, fără să aibă sobă înăuntru şi coş deasupra casei, asta ştiau şi romanii şi ţăranii noştri dintotdeauna.
    Mai sus sunt Dealul Robului şi Dealul Troianului, fiecare purtând pe vârful retezat câte o întăritură circulară iar mai jos valuri şi şanţuri de apărare. Cel mai bine se văd şi acum valurile, bastioanele şi şanţurile la Ponorici, sus pe dealul de deasupra Cioclovinei, între Vârful (Poiana) lui Vârfete, unde sunt cele două castre romane imbricate şi Vârful Dealului Mesteacănului, cel de deasupra prăpastiei Cioclovinei. 33 de ziduri se află perpendicular pe val, cu lungimi de 70-100 de metri fiecare dar care se opresc la 12 metri de val, formând o bernă pe care atunci când au fost construite, se putea circula.
    În Poiana Omului, centrul acestui păienjeniş de drumuri axate pe “magistrală“, doar două valuri taie poiana, cu loc de trecere în dreptul drumului, din vechime, de curând, cine poate să ştie doar de la o plimbare pe care o faci pe acolo. Şi continuarea valului de la Vârful lui Vârfete, pe marginea sudică a poienii, iar în centrul poienii şi pe latura nordică. Posibil să fie chiar un castru sau ceva asemănător. Nu cred că s-a făcut încă vreo cercetare arheologică pe aici, înafară de … cercetarea scheletului de inorog găsit de ciobani la săparea bordeiului. Când am trecut ultima dată pe acolo, câinii de la stână tot mai monzoleau la el. Porţiuni din val mai sunt vizibile până la Prihodişte, lângă cei patru tumuli sau ce or fi, unde drumul face un unghi de 90 de grade la stânga spre Târsa şi la dreapta, spre Meleia, unde valul este vizibil. Iarăşi până la nişte movile de pământ, dintre care câteva au fost decopertate, arătând temeliile şi rămăşiţele unor clădiri, presupuse la început a fi stâne, apoi clădiri de cult. Îmi dau şi eu cu părerea, profitând de democraţia blogosferei, cred că erau nişte cazărmi ale soldaţilor ce apărau şi întreţineau valurile şi drumurile.
    Ca să fiu însă şi sigur, l-am întrebat şi pe vulpoiul Vulpi, cel ce îşi luase obiceiul să doarmă pe scările de la Villa Cosonaria din Cosoneştii de peste apă. L-a pufnit râsul.
    - Hi, hi, hi, ia auziţi fraţi şi surori! Oamenii au crezut că sus pe Tâmpu şi pe Meleia, pe creastă au fost stâne regale!
    - Hi, hi, hi, făcu şi Vulpişor 2, cum, ei nu ştiu că acolo a fost Cofetăria Regală, hi, hi, hi! Acolo l-a tratat Decebal pe Traian cu o Negresă, hi, hi, hi! Era să i se oprească în gât, hi, hi, hi!
    - Poate o fi fost un templu, ceva, mai încercai eu.
    - Da, da, sări şi Vulpişor 5 din spatele maică-si. Şi noi ne ducem acolo sus de tot să ne închinăm după ce prindem fiece şoarece. Că aici la Cosoneşti e prea aproape, hi, hi, hi!
    - Şi ce era, întreb eu către Vulpi, ca fiind cel mai înalt în grad din familie.
    - Acolo stăteau soldaţii şi drumarii lor. Acolo mâncau, se îmbătau şi dormeau. Iar soldaţii, dacă era timp de pace, cum era mai mereu, oricum mai mult decât acum, lucrau şi ei la construit şi întreţinut Valul ce înconjoară pe departe toată ZONA noastră
    Hm … ZONA noastră … Ce simţ al proprietăţii au …
    - De unul, Iliescu, Ion Iliescu s-o fi auzit pe aici?
    - A, ăla care a fost împuşcat în baza punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara?
    - Lasă că nici voi nu staţi prea bine cu istoria recentă. Nimeni nici măcar nu a propus să-l împuşte. Încă. Iar Proclamaţia de la Timişoara a propus la punctul 8 ca foştii activişti de partid comunist să fie lustraţi …
    - Bine le face, să fie şi ei castraţi, nu numai câinii şi vulpoii.
    - Am zis lustraţi, nu castraţi.
    - Tot una e. Să demonstrăm cu toţii la Guvern.
    - Da, da. Niciun Câine fără coaie! Nicio Vulpe fără coaie! Aşa e bine, tati?
    - Vorbeşte cu măta Vulpa, nu cu mine. Cum o crede ea că e mai bine, aşa să faceţi.
    Nu ştiu ce a stabilit familia Vulpi, dar eu m-am lămurit cu movilele acelea de pe creastă. Cert este că am văzut pe acolo pe Drumul Drepţilor un bătrân oştean, patrulând cu arma la picior şi cu dinţii scoşi în luptele cu romanii.
    Vasilca zice că este de fapt moşi-său, ăla din Piatra Roşie, care izgonit de baba lui, s-a apucat să măsoare cu toiagul Drumul Drepţilor. Sper să reuşească, eu n-am reuşit nici porţiunea de la Dealul Mesteacănului până la Vârful lui Vârfete s-o măsor decât cu pasul lui Ionescu. Am căutat pe Internet cam cât este pasul lui Ionescu, dar nu am găsit.
    Începusem să-l măsor cu o sfoară de 20 de metri, înnodată la fiecare metru. Aveam şi o busolă şi carnet de teren să-l numim, doar că băiatul cu care mai mergeam şi pe care îl rugasem să înfigă în pământ un cui, de care să proptească capătul sforii, după câteva sute de metri îl observ la doi metri în spatele meu, cuiul în mâna lui iar ochii pe tavanul cel verde al pădurii. Am strâns sfoara, am ajuns până în vârf, unde se văd o mulţime de dărâmături ale unor ziduri din piatră locală. La întoarcere am renunţat la service-ul în care îmi pusesem speranţele şi am măsurat troianul cu pasul, cum v-am spus. N-a prea ieşit mare lucru. Nu mi-a ieşit socoteala aia lungă cu cele 33 de ziduri neadiacente … Cred că am greşit numărătoarea jos, unde se sfârşeşte şi castrul acela dublu, în nişte mărăcinişuri pe pantă, prin care nu am reuşit să trec. Altădată. Nu face azi ce poţi lăsa pe mâine. Că mâine oricum va fi mai prost. Să fim optimişti!

Un comentariu

  1. Salut Cornelius,
    Stiam eu ca ne tragem dintr-un popor ales,
    trebuie sa avem mai multa stima de noi (si este dret ca ana acum, am demonstrat lumii ca
    suntem harnici, buni in bransa noastra si …educati !
    Nu trebuie sa ne pierdem atu-urile (identitatea), de care trebuie sa fim mandri !
    Comentariu by Adrian Putureanu — 4 iunie 2011 @ 07:45
     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu