miercuri, 16 aprilie 2014

19. Vasilca salvează Grecia

25 iunie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
19. Vasilca salvează Grecia



Iar s-a dus în târg bătrânul / Maistru vraci, şi-s eu stapânul! / Hai, că pun eu azi la cale / Toate duhurile sale! / Ştiu pe dinafară / Farmecele lui, / Şi minuni, ca dânsul, / Fac, fără să-i spui… Mătură netoată, / Stai pe loc, îţi spun! / Băţ, ce-ai fost odată, / Nu mai fi nebun!

    Ploaie la Cosoneşti
    Plouă. Plouă ca la munte, cu nori negri, grindină şi trăznete ce cad pe toate văile, speriind patrupedele pădurii. Nu ţine mult. În două ore apare şi soarele, pământul se zbiceşte, potecile sunt iar circulabile. Se face inventarul. Pomi trăzniţi, pomi rupţi de vijelie, ce trebuie daţi din drum, vite fugite şi rătăcite, ce trebuie căutate şi aduse înapoi. Oamenii de data asta nu au păţit nimic. Nu s-a găsit niciun băiat mai slab la minte care să se adăpostească pe sub stogurile de fân, primele ce sunt trăznite. Până şi câinii ştiu că nu trebuie să stea acolo. Stau şi ei în ploaie, cu animalele de care au de obicei grijă. Le face bine şi lor şi animalelor. Apa Grădiştei începe să se umfle, aşa face mereu, cu întârziere, după cum ajung puhoaiele din munte. O să mai mute şi ea ceva coteţe de prin satele din Vale şi o să le ducă în Mureş. O să mai aducă şi de sus lemne tăiate de curând, ce n-au fost puse la adăpost.
    Ploaia trece, Cosoneştiul îşi revine. Câţiva ţărani se duc repede să vadă prin râpe ce a mai dezvelit apa. Ceva, ceva or mai găsi ei. Pământul e plin pe aici iar ploaia face să răsară cosoneii mici şi galbeni, numai buni de cules. Daţi dacilor, daţi, că românii au nevoie.
    Nu numai la Cosoneşti se bucură lumea când plouă. Ceva mai la sud, aşa cam la vreo trei-patrusute de kilometri, se vaită după ploaie grecii prin pieţe. Au ieşit în pieţe că este mai răcoare acum după ploaie. Dar nu prin pieţele de legume, fructe, carne sau peşte ci în pieţele Sintagma şi Omonia din Atena, locuri tradiţionale unde nu se dă nimic ci se ia. O să li se ia şi lor din anii de pensie şi din bugetul umflat de predecesorii politici. Şi dacă o să mai demonstreze mult o să se ducă de râpă şi turismul lor, spre bucuria turcilor care atâta aşteaptă.
    Situaţia din Grecia, ce ca la un joc de biliard poate duce la zdruncinarea economiei întregii Uniuni Europene, ne îngrijorează pe toţi, chiar dacă nu suntem încă în ZONA Euro. Dar pe mine, pe Fifi, pe Dom Camion, pe Vasilca şi pe toţi Vulpii ne îngrijorează şi mai mult. Noi, într-un fel sau altul trăim în ZONĂ. Suntem legaţi de ea şi vrem să facem orice putem să nu fie distrusă. Zona Euro sau ZONA celor Zece Cetăţi Dacice, Decapolis cum mai era numită acum douămii de ani, sunt strâns conectate.
    Dom Camion veni la mine într-o seară şi după ce tuşi important preţ de câteva minute, se hotărî.
    - Dom Engineriu, Vasilca nu mai poate dormi aşa ca lumea de câteva săptămâni. Zice că ea ştie cum să scape Grecia de la ananghie.
    - Vasilca? Poate să scape Grecia? Nu cumva poate s-o şi împrumute cu câteva sute de miliarde de euro? Aşa cam cu 340 …
    - Ea zice că da.
    Mă pregăteam să intru în casă, să mă culc când cine pică de sus dinspre Cetăţuie, Vasilca şi cu Vulpi. Vulpi îmi face un semn cu coada să aştept puţin. Vasilca îmbrăcată festiv, cu basma şi şorţ în faţă avea un chip mohorât.
    - Dom Engineriu, ascultaţi-mă puţin. Trebuie să vă spun, doar sunteţi ca şi Primarul nostru.
    Acest „ca şi” m-a convins că vorbeşte serios. A luat-o încet, ajutată şi de Dom Camion şi de Vulpi. Am ascultat-o, din ce în ce mai atent. Povestea ei începea în secolul XIX, la Ianina. în Grecia, pe atunci paşalâc turcesc.
    Ali-Baba şi Vasilca
    Ali Paşa şi Kira Vassiliki de Paul Emil Jacobs

    Ali-Baba, pre numele lui adevărat Ali Paşa Ţepelea de Ianina afost un conducător otoman, se zice sângeros, din Epir, acum aflat în apusul Greciei. Era albanez sau aromân, nici nu mai are acum împortanţă, a trăit între 1741 şi 1822. S-a bătut cu austriecii în Banat cu mult curaj, fiind răsplătit cu titlul de paşă de Trikala, unul din oraşele mari din Pindul aromân. A guvernat cu o cruzime puţin obişnuită dar explicabilă dacă ne-am gândi că mama şi sora lui au fost violate de zeci de bandiţi din satele vecine, după asasinarea tatălui său Veli Bey. Îi rămăseseră doar şase drahme şi o puşcă se spune. S-a căsătorit cu o fiică de paşă, Vassiliki Kira, creştină, a luat-o în haremul său de 600 de femei şi de bărbaţi (de gustibus …), a strâns o avere uriaşă şi a avut cu ea trei fii şi două fiice. Una din ele, Haydee, a ajuns celebră prin romanul Contele de Monte Cristo al lui Alexandre Dumas, cealaltă, mai mică, a dispărut după asasinarea lui Ali Paşa, fiind luată de un servitor credincios şi dusă prin Banat, tocmai în Transilvania. Cunoscând greaca, aromâna şi fiind creştin-ortodoxă s-a adaptat imediat. Este vorba de străbunica Vasilcăi. Aceasta a transmis din fiică în fiică locul unde tatăl ei, Ali Paşa Ţepelea de Ianina şi servitorul lui au ascuns averea lor nemăsurată.
    Acum câţiva ani a început în Grecia, în satul Vasiliki – fost Voivodas, o febră a săpăturilor, care a fost luată în serios de autorităţile locale. Nici un rezultat însă. Zvonul că o strănepoată a lui Ali-Baba ar trăi prin ZONĂ a ajuns şi în Grecia. De unde pe aici toţi o luau în derâdere, Vasilca a ajuns în centrul atenţiei diplomaţiei elene. Prin Ambasada Greciei la Bucureşti s-au dat anunţuri în ziarele locale din Deva şi Orăştie. Dom Camion găsi un ziar cu anunţul într-un căruţ de la mall şi crezând că are ceva ştiri sportive despre marea echipă “Dacicus Orăştie”, cea obişnuită cu scorurile de maidan, îl luă acasă. Iar acasă ajunse la Vasilca, ce citea în două pagini deodată dar care, spre deosebire de Chiorul, ştia că mai trebuie dată şi pagina măcar din când în când.
    Ce să-i spun eu Vasicăi? Ce să le spun lui Dom Camion şi lui Vulpi? Problema mă cam depăşea, oricât de primar aş fi fost. Dar ce avea de pierdut?
    - Şi ce vrei să faci Vasilco? Eşti sigură că le poţi spune unde este comoara moşului tău, Paşa?
    - Şi bunica şi mama m-au pus să învăţ pe dinafară locul şi mă puneau să repet în fiecare zi.
    A dat telefon la ambasadă şi a pus condiţia să vină cineva de acolo aici la Cosoneşti, la primărie, să vorbească şi cu Vasilca şi cu Dom Camion şi cu mine şi cu … Vulpi.
    Săpăturile au început. Săracul Ali Paşa ..
    Au venit în două zile. A venit şi cel care a pornit toată daravela, un căutător de comori australian, de origine grec, pe nume Vangelis Dimas, ce de câţiva ani tot căuta în Munţii Pindului, pe lângă Kalambaca, comoara paşei Ali-Baba Ţepelea de Ianina. Avea şi autorizaţie de săpături pentru satul Vasiliki, semnată de unul Papandreu din guvern şi de domnul Sachelarie, noul primar de Kalambaka. Au venit cu o hartă pe care se vedeau şi coteţele câinilor şi toţi măslinii de prin râpe. Mai trebuiau să scoată una din care să poată număra şi măslinele din pomi şi cele căzute pe jos. Dar n-au scos-o şi pe asta. Nu era nevoie. Vasilca recita lunga poliloghie, cel de la ambasadă traducea, Vangelis care nu se mai putea abţine şi-şi trăgea firele din barbă, urmărea cu creionul pe hartă. După o oră Vasilca se opri, Vangelis se duse repede după niscai necesităţi fireşti, Vulpi la fel, dar el dădu doar puţin colţul primăriei, acolo pe turnul rotund.
    Vangelis Dimas se întoarse ţopăind. Era stupefiat de norocul ce dăduse peste el şi peste statul grec, evident. Nu-i venea să creadă că după atâtea luni de săpături, al căror singur rezultat fusese un izvor abundent cu care primarul avea de gând să facă ceva sere pentru a da de mâncare cohortelor de popi şi vizitatori ce veneau la înaripatele Meteore, în sfârşit avea un fir. Iannis, traducătorul, adică totodată şi împuternicit al Guvernului Elen, începuse deja să pună pe hârtie amănuntele. Pretenţiile Vasilcăi, ale ZONEI şi ale statului român. În calitate de “ca şi” primar eu am stabilit şi am semnat toate hârţoagele. Cred că este mai bine să nu spun acum ce conţin aceste protocoale, pe care de altfel le poate consulta oricine în cărţile de istorie a ZONEI, începând cu anul 2066. Dece din 2066? Păi este foarte simplu. Atunci îmi expiră Cartea de identitate! Ptiu, poliţişti optimişti!
    O parte sunt relatate şi în TreasureWorks.com
    Înapoi
    După atâtea zile de emoţii stăteam iar toţi în faţa Villei Cosonaria.
    - Vasilco dragă, dar România asta nu poţi s-o scoţi tu din rahat?
    - Ba cum să nu, Dom Engineriu, numa’ puţintel să ai mata răbdare, să-mi schimb bulendrele astea.

2 comentarii

  1. Povestea m-a prins şi aştept cu nerăbdare fiecare episod nou… :)
    Comentariu by Peter — 25 iunie 2011 @ 11:55
  2. Şi pe mine mă cam prind “Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi” de nici nu-mi vine să le las din mouse! Cine ştie ce-ar debita şi Vasilca şi Dom Camion şi Vulpii mici şi drăgălaşi … Dar secretele ZONEI trebuie ţinute. Altfel ZONA nu ar mai fi ZONA. Dacă printre daci ar fi fost şi filatelişti, altfel ar fi stat lucrurile! Cu toate că unele descoperiri din ZONĂ ar putea întoarce pe dos şi istoria filateliei …
    Comentariu by Cornelius Ionescu — 25 iunie 2011 @ 13:21

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu