27. Cum au murit zeii dacilor

18 iulie 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
27. Cum au murit zeii dacilor

Multe poţi spune când nu există date certe. Poţi spune că dacii erau monoteişti sau că aveau cinci zei principali şi câţiva zei secundari, aşa în număr nedefinit. Dar poate că aveau şi ei eroi, poate că recunoşteau şi neamul urieşilor, cei buni la suflet cu oamenii cei răutăcioşi, aşa cum umblă zvonurile şi în ziua de astăzi. Vasilca ştie multe, Dom Camion poate şi mai multe, cât despre Vulpi şi neamul lui ciudat, el precis ştie dar nu crede că este bine să ne spună şi nouă. O fi având el motive. Toţi deţin fragmente de adevăr. Să le punem cap la cap? O fi bine, o fi rău? Am putea afla lucruri nu prea plăcute pentru reputaţia oamenilor şi chiar a zeilor. Căci oamenii şi-au făcut zeii întradevăr după chipul şi asemănarea lor. Altfel nici nu ar putea să-i înţeleagă. Toţi dacii de prin Cosoneşti, când aud de zei, se încruntă şi scuipă într-o parte. Oamenii şi zeii se pare că nu s-au avut nicicând prea bine.

Vulpi, deţinătorul a toate cunoştinţele, mai cu fereală şi uitându-se din când în când spre Vulpa, ca pentru a-i cere aprobare, mi-a spus câte ceva, aşa ca să înţeleg şi de ce singura biserică de la Cosoneşti în sus a fost ridicată abia după 1948 şi doar pentru oamenii ce veniseră din alte locuri şi dece-şi dărâmaseră dacii toate sancuarele, căci romanii erau înţelegători cu credinţele oamenilor din imperiu. Voiau doar ca pe lângă mulţii zei să fie adăugat şi împăratul atunci în funcţie. Rezonabil aş putea spune, pentru cele vremi.
Doar câţiva sihaştri mai fuseseră văzuţi pe Valea Rea în sus, asta în veacurile care trecuseră, murind până la urmă de foame, dacii din jur nedându-le nimic de mâncare, nici măcar pe creiţari şi alungându-i ca pe fiarele sălbatice.
După primul război daco-roman din 101-102, când dacii, cu tot sprijinul acordat de zei, au pierdut practic totul, au fost nevoiţi să-şi dărâme cetăţile la a căror întărire munciseră zeci de ani, au hotărît toţi ca unul că zeii lor nu sunt buni de nimic. Au fost alungaţi cu pietre din cetăţi şi zei şi popii lor, alergaţi peste dealuri, li s-au rupt picioarele, li s-au scos ochii, au fost apoi crucificaţi, traşi în ţeapă după care li s-au tăiat şi capetele, ce au fost puse sus, acolo unde fuseseră zidurile, în ţepe lungi, să fie văzute de toţi dacii, de toţi oamenii care mai cred în ei. Iar templele lor au fost dărâmate, fiece bucată a fost luată şi pusă în zidurile cele noi, ce tocmai îi puseseră romanii să le ridice pentru apărarea legiunilor cele multe ce fuseseră încartiruite pe acolo.




Slăviţi fie nurii lui Bendis, cea care ne dă nouă putere de taur!!! spuse cu dojană în ochi domnul Cornel Airinei

Pe Bendis şi pe Kotis dacii le-au alergat până le-au prins. Pe Bendis au prins-o la Marele Sanctuar de calcar, aşa îi spune acum şi în întunecimea sanctuarului au convins-o, acolo lângă o coloană dărâmată, să-şi dea jos până şi medalionul şi să ţipe de se auzea până la Feţele Albe, că a fost cea mai deşuchiată preoteasă, darămite să mai fie şi zeiţă. Iar pe Kotis, fiind ea mai tinerică, nu ajunsese nici la 200 de ani, au păstrat-o de prăsilă, trimiţând-o la oierii din Tilişca, cei conduşi de Gigi Becalis, tarabostes de UE. Cu Gebeleisis întâi au arat toată valea Sargeţiei, de la Cetatea cea Mare până la Maris şi abia apoi i-au aplicat tratamentele până l-au suit sus în proţap pe terasa pe terasa a II-a, să se vadă de departe. Iar pe nemuritorul Zamolxis mi l-au ţinut întâi trei zile şi trei nopţi cu capul în cisterna de la Tău, cea pe care se pare că o vânduse romanilor şi abia apoi i-au tăiat toate cele ce atârnau în jos, apoi pe cele ce se iţeau în sus şi mai apoi ca pe un mistreţ îl tranşară şi la câini şi la lupi îl dădură. Doar capul lui ţuguiat ajunse sus pe terasa I, să-l uite şi romanii şi dacii.

Vulpi se tot uita la mine, să vadă ce reacţii am. Bine nu-mi picase destăinuirea lui. Deci aşa se termină cu zeii dacilor. Nu, nu romanii i-au lichidat, nici pe ei nici pe popii lor şi nici templele lor cele pricopsite şi pline de aur. Dacii i-au lichidat ca o răzbunare pentru nepriceperea lor şi pentrucă au promis victoria, au luat aurul dacilor pentru asta şi nu s-au ţinut de cuvânt. Trebuie să recunosc că şi eu aş fi făcut la fel şi aş fi spus ca şi Decebal „- Daci, treceţi Istrul”, aş fi luat toate averile băgate în catedrale şi în burdihanele nesătuilor popi, ca să aibă armata încălţări de iarnă, colţari, cuşme înalte şi săbii încovoiate. Şi coşoni, mulţi coşoni, căci cine are coşoni are şi dreptatea de partea lui şi mâncare şi vin şi muieri.
- Aşa Dom Engineriu, da’ ne mai trebe şi nişte bombe atomice.
- Păi nu avem acolo sus la coliba Ţiganilor, aşa am auzit. Ce zici Amătii?
- Erau până mai ieri. Le făcuse Amică. Ştiţi, ea fiind aşa mai mică, era să adoarmă lucrând şi tot făcea „- A, A, A” şi iote că ieşiră numa’ bombe A. Erau buuune de tot acum, când suntem în război cu romanii. Da’ ieri, când tocmai le încărcasem în care, să le ducem la Petra Roza, au dispărut fro patruzeci din ele. Carele erau sigilate, dar unul nu. Ostaşii noştri tocmai jucau zaruri cu nişte prizonieri romani, ministrul de interne Scorobete ăla care n-a învăţat nici daca nici latina la timpul lui, era la nunta fetii lu’ Opritu, hăla de la armată, că de, noi în război şi ăştia se nuntesc. Da nu e nici un pericol iminent, ne-au spus toţi, durează destul de mult de când hapasă pe buton carevaşilea şi până la esplozie. Durează fro trei milisecunde, aşa că avem tot timpul s-o tulim.
- Ăsta-i blestemul zeilor, să ştiţi. Haideţi repede la Peştera Bodii, acolo în Valea Rea, poate acolo nu ne ajunge.

Comments (1)

1. Foarte tare! Cum se nimeresc toate în poveste, de zici că-i adevărul gol-goluţ!
   Comentariu by Peter — 18 iulie 2011 @ 20:30