3. Vasilca şi brăţările dacice

2 mai 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
3. Vasilca şi brăţările dacice

Câte brăţări s-au descoperit? Dar câte or fi ?

Brăţară din Argint - Muzeul din Alexandria

Vasilca e o comoară de fată. O comoară dacică. Atunci când eşti obosit şi stai ca un tarabostes pe prispa căsuţei de lângă cabana Costeştiului, cu pachetul de Carpaţi în faţă şi cu o cană din aceea de aluminiu, plină sau cu coniac sau cu rom Jamaica, ce doar aici se mai poate găsi, cine ştie prin ce minune, poate chiar mai bun decât romul cubanez. Era făcut la o fabrică de prin împrejurimi şi le mai rămăseseră câteva cisterne nefacturate probabil. Cum la bufetul cabanei ar fi fost o impietate să ceri bon, era o piaţă de desfacere bunicică, toţi Costeştenii veneau pe seară şi duminica să tragă una mică. Se opreau şi camioanele cu sau fără buşteni ba chiar şi ceva tineret, care se întâlneau să facă ceva schimburi de produse ameţitoare. Se fuma în grup de se ridica un fum dulceag ce ajungea şi la mine. Nu se fereau de nimeni, toţi erau fii de ştabi din Orăştie şi Deva. Şi de cine să se ferească ? De turişti, de Vasilca, de cei din Costeşti? Erau lumi paralele. Treceau unii pe lângă alţii fără să se salute, fără să se înjure. Dacă se încălzea atmosfera prea tare, plecau. Şi asta nu convenea nimănui. În cabană erau cazaţi cu luna rudele lor, cu amante, neveste, copii, radiouri, căţei. Greu să găseşti o căbăniţă liberă. Erau toate goale, cu uşile larg deschise să se aerisească saltelele jilave de la ploile ce treceau prin acoperişul de şiţă de pe timpul dacilor. Cu nonşalanţă îţi spuneau că sunt toate ocupate, că lumea e plecată până la Cetate. Cu metodele vechi obţineai până la urmă o căbăniţă.
Vasilcăi nu-i trebuia căbăniţă. Cînd se întuneca o lua un camionagiu şi o ducea acasă.
- Ăsta e camionul meu, îmi arăta ea către camionagiu.
Sau nu mă mai ţinea pe mine memoria prea bine sau încurca ea camioanele. Nu prea semănau de la o zi la alta. Şi nici direcţia în care îi era casa. Cred că le cam încurca ea, că avea ochii cam zbanghii, unul spre stânga şi unul nu puteai fi sigur în ce parte se hlizea.
Îi plăceau al dracului de mult brăţările. Şi domnul Camion se vede treaba că ştia asta. A doua zi se mândrea Vasilca cu o tinichea nouă. Albă, verde, albastră, galbenă, nu conta. Să zornăie şi să fie mare. Cum stătea la masă, scotea din desaga aia de pe umăr brăţările. Una, două, trei, nici nu se mai ştie câte.
- De unde Vasilco o ai pe aia albă, sclipitoare ?
- De la Dom’ Camion, de unde s-o am ?
- Dar pe aia albastră?
- De la Dom’ Camion.
- Toate sunt de la Dom’ Camion?
- Nu, asta este de la Dom’ Camion.
- Bine, hai că m-am lămurit cu tine.
- Mi-a mai zis Dom’ Camion că o să-mi dea şi una mare, grea şi galbenă.
- Vezi că o fi de aur.
- Aşa zice şi el, da io nu cred.
- De unde să aibă Dom’ Camion aşa ceva? Trebuie să fie de alea făcute de ţiganii din Orăştie, de lângă Autogară. Juri că e aur curat.
- Ei, dacă a zis că-mi dă, atunci îmi dă. El i-a adus pe ăia cu aurul la cetate şi înapoi. Ce chiolhan au tras atunci! Dar nu aici, ci la el acasă. Zicea că au găsit douăzecişicinci de brăţări, în patru locuri. Şi cică mai sunt încă pe atâtea, le-au simţit cu băţul ăla de la armată, dar nu le-au scos pe toate. Una i-au dat-o lui, pentru transport.
- O fi vorba de ăia care sunt acum în puşcărie, la Alba Iulia.
- Ei, de, unii sunt acolo, alţii în Franţa, unul în America, care cum a dat Dumnezeu.
- Nu te băga Vasilco în rahatul ăsta, intri şi tu în bucluc.
- D-apăi nu sunt şi aşa în bucluc, ce, asta-i viaţă, ziua la crâşmă, noaptea teleleică?
- Dar tu şti unde le-au găsit?
- Ştie toată lumea de pe aici, dar se fac că nu ştiu nimic, ei doar cu animalele şi cu coasa. Şi pe urmă îi vezi că ronţăie coşoni, de-şi rup dinţii în ei. Că pe aici coşonii doar să dai frunzele cu gheata şi te împiedici în ei! Toate sunt pe Dealul Grădiştii şi în spate, de-i zice Căprăreaţa, acolo unde ca să ajungi, trebuie să sari ca o capră peste un vâlcel. Ba unele sunt chiar la buda profesorilor de la Cluj. Zicea Sile că de-aia au pus buda acolo, ca să nu sape nimeni.
- Dar unde au săpat de le-au găsit?
- Da’ nu mă mai întreba pe mine că eu n-am fost cu ei. Vrei să-l chem pe Dom’ Camion, că uite e acolo la masa aia mare?
- Cheamă-l Vasilco, dar nu cred că o să-mi spună mie ceva.
- Io ştiu? Dece să nu spună? Ţi-am spus că toată lumea ştie.

Koson de Argint

Şi se scoală, se duce la un zdrahon, mi ţi-l ia cu privirea aşa prin prejur, că nu mai ştia bietul om în care parte să se uite, şi îi arată cu degetul spre mine. Vine zdrahonul la mine, eu dau să mă feresc, da el mă ia în braţe de parcă eram fratisu.
- Oooo, Dom’ Engineriu, mare onoare pă mine să vorbesc cu dumneavoastră. Că văd că tot i-o trageţi de limbă lu’ Vasilca să vă spună de comorile dacilor ceva. Şi eu ce ştiu, tot de acolo ştiu de unde ştie şi ea, de la tat’su. Ăla bătrânu le ştia pe toate, şi el le ştia de la tat’su lui şi tot aşa. Ziceţi că vă interesează de şpiralele alea urâte de aur de prin cetate. Da de ce?
- Acu am ieşit şi eu la pensie şi ca să nu mă plictisesc mai trec pe aici, mai scriu câte o povestioară, de, aşa, de tocat timpul, că aer şi privelişti ca pe aici nu prea am mai găsit. Şi mai sunt şi dacii ăştia.
- Dacii dacă n-ar mai fi, ne-am duce toţi de pe aici. Ar rămâne munţii pustii. Şi cu cine ar mai sta oile, vacile, câinii, urşii, lupii şi vulpile? Până şi şobolanii ăştia cu aripi ar pleca de aici. Aşa cu oamenii sunt mulţumite şi animalele.
- Şi poţi să-mi spui şi mie pe unde au găsit brăţările?
- Sigur că da, că numai conferinţă la Căminul Cultural nu am făcut. Am spus de trei ori la poliţie, la tribunal, la primărie, la ziar la “Ziarul de Orăştie”, la “Ziarul de Sarmizegetusa” – ediţia de seară.. Şi ce dacă am spus? Au arestat şi ei pe unii din sat care n-au ieşit cu obolul, pe unii fugiţi prin State sau prin Serbia, dar îi ţin şi pe ei câteva luni şi le-or da drumul, doar n-o să-i ţină şi pe mâncare acum. Statul scoate banii de le cumpără de prin străinătăţuri, alţi bani pentru profesori, să zică dacă e bune, alţi bani la judecăţi. Mai bine le cumpărau direct dă la ei, că s-ar fi mulţumit cu câteva mii de euroi acolo.
Mi-au zis şi mie unde le-au găsit. Şase chiar pe poteca ce urcă de la Cetate spre Godeanu, apoi una tot lângă poteca aia, cu vreo mie de bani de aur, la doar 40 de metri de cetate. Altă dată au găsit două chiar la buda profesorilor, lângă coliboaia ce o contrui pentru ei un pădurar de pe aici, ce ţinea pe fata lui Solomon, aia care are casă deasupra Blidarului. Pe urmă au dat lovitura la Căprăreaţa, lângă un stei, unde au găsit zece brăţări şi pe urmă la Butoaie, unde au mai găsit cinci. Acu le-au măritat pe toate, mai este doar una, aia de la mine. Au mai găsit ei, încă pe atâtea, dar au spus că le scot peste câţiva ani, când se linişteşte toată tărăşenia. Nici n-au vrut să mi-o ia ăştia de la Poliţie. Ziceau că pot s-o ia oricând, nu de aia le e lor.
- Şi e frumoasă?
- Mie nu-mi place. Am pus-o pe Vasilca s-o frece bine, cu flanea de izmană şi cu Tix, până i-a dat lustru, da’ tot nu-mi place. Dacă tot nu pot s-o vând, i-aş da-o ei s-o poarte la gât, că aşa am văzut că se poartă prin Tailanda, da’ mi-e teamă că i-o tăia careva gâtul să-i ia şpirala. Doamne fere, că totuşi e şi ea om chiar dacă e fumeie.




Scut dacic de fier, în curs de recuperare



- Aşa e Dom’ Camion. Da de scuturile alea două şti ceva?
- Nişte fierotenii ruginite. Ce-or umbla şi profesorii ăştia după aşa ceva? Astea sunt bune doar de dus la Remat. Unul zicea că să le arunce în bălării, să nu se mai încurce cu ele. Că aşa făcură şi cu cioburile alea mari cu scrilejituri pe ele. Ba că sunt litere, ba că nu sunt, oricum nu erau de ale noastre, nu se puteau citi. Le-au aruncat pe drum, pe Valea Albă, de trecură toate camioanele peste ele, de se făcură praf.
- Mulţumesc, Dom’ Camion. M-ai lămurit un pic cum stă treaba.
- Rămâneţi cu bine Dom’ Engineriu. Hai fă Vasilco să te duc.
- Du-mă, du-mă. Şi mulţămim pentru rachie.
- O seară bună.
Şi aşa.

Comments (2)

1. uimitoare Vasilca asta, cum gaseste ea cosoni sub frunze!…cat despre bratari poate sigur sunt false ca si cosonii de argint si ca si scuturile din fier si ca si toata tarasenia cu ‘aducerea’ lor ‘acasa’. cat despre COSoni ce probabilitate e sa fie descoperiti langa COStesti, unde sunt cele doua cetati dacice? poate ‘Zona’ asa s-a numit: COSON
   Comentariu by cornel airinei — 4 mai 2011 @ 10:35
   
2. Vai, cum de nu mi-am dat seama că Vasilca şi cu tac-su de-aia găseau COSoni lângă COSteşti! Să vedeţi ce-i fac putoriştii, când o să trec săptămâna viitoare pe acolo! Şi lui Dom’ Camion!
   Cat despre restul, cred ca sunt destul de autentice. Doar şi-au băgat atatia mana in foc pentru asta, ministri, istorici, profesori, ba chiar si INGINERI!
   Şi cred ca intradevar, ca dacă dai cu piciorul prin frunze, gasesti ceva. Doar mi-a spus mie asta, nu mai stiu cine, dar persoana importanta …
   Comentariu by Cornelius Ionescu — 4 mai 2011 @ 12:38