54. Visând treaz

1 ianuarie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
54. Visând treaz

Unde mai e Anul Nou de altădată? Unde mai sunt iernile de altădată cu viscole ruseşti, cu femei care de frig se băgau una în alta ca matrioşcile, cu tramvaie ce mergeau pe sănii, când se juca Ursul cu un urs adevărat, când vrăjitoarele îţi luau mătura din bătătură şi fugeau cu ea printre hornurile fumegânde, că de, erau totuşi mijloace de producţie şi măturile şi târnurile cele lungi. Dracii ce jucau şi ei de ajunul Anului Nou, era bine să nu-i tragi de coadă, că era chiar coada coadă şi odată te trezeai cu o copită peste dinţi sau cu nişte coarne între picioare. Nu era de joacă să cânţi Steaua sus răsare, te trezeai cu o stea fierbinte în cap, venită din Efemeride, din Perseide sau poate chiar de prin Draconide. Pluguşorul era tras de zimbri adevăraţi, nu de paparudoi, nu de boi şi nici măcar de bouri, cum era cel cam pleşuv de pe timbrele de acum câteva sute de ani, de prin 1858 era noastră.
Vulpi5 cu ai lui fraţi veneau să-ţi cânte

ron, ron să-nălţăm
toţi cosonii să îi luăm
şi la anul când venim
tot aşa să îi cosim

şi urcau până la Cetate
băteau cu cozile în porţi
să se lase podul
să intre norodul
de vulpi şi vulpişoare
ce nici că se ştergeau pe picioare

picioare cu gheruţe
mici dar ascuţituţe. 

Şi pe Burebista-l întrebau de unde vine un an nou, unde se duce cel vechi, dacă este chiar atât de vechi, încât să fie aruncat de pe metereze, odată cu tronurile vechi şi cu şchiopii şi cu boşorogii ce nu mai folosesc nimănui. Burebista, om cult, mers şi pe la Olbia, de unde adusese nişte pui de delfini şi la Messembria, de unde venise cu o liotă de greci ce să-i construiască cetăţile din piatră, frumoase, să se sperie duşmanii numai când se uită cu coada ochiului, nu prea ştia totuşi ce să le răspundă vulpişorilor. Nu-l întrebase nimeni până acum despre mersul timpului şi pe ce căi o ia. Aşa că le dădu, ca să scape de ei, o pungă de piele cu cosoni, alta cu tetradrahme de Thassos şi alta cu alune turceşti. Bineînţeles că vulpişorii se bătură pe alune, iar monedele le luă doar V5, să i le dea lui Alu Zgâncă, fiul lui Alu Zgâncă, să vadă de nu i-or folosi drept model.

Şi iar pe Burebista îl întrebau cum pietroaiele cărau. Iară Burebista sta şi se codea că să spună nu voia. Că socoteala nu ieşea şi cosonii lipsea. Dară cum el se codea, alt dac semn le făcea cu degetu doi, care se cheamă moroi. Şi vulpişorilor le arăta sus în turnul regelui, pitită într-un colţ o nuia de se-odihnea. Nuiaua cum îi vedea de bucurie ţopăia. Iară dacul cel cu ştirea pune mâna pe nuia şi aşa le spunea. Copii, copilaşi, cu urechioaie şi gheruţe, nuiaua de o frec, ea se-ncarcă cu electroni şi un drum lin face, de la Măgura încoace. Pietroaiele lunecă în jos dar şi în sus iar planul de e bine pus, zidul se ridică doar de la nuiaua cea frecată. V5 mult se lumina, mai că se mira, nuiaua lua şi o freca. Pietrele veniră şi se ridicară şi zid nou făcură. Burebista cum văzu pe dac îl alungă şi peste zid îl aruncă. Iară vulpişorii, iară vulpiţele, pe scări fugiră de nu se mai opriră.
Dară dacul liniştit le spuse să tacă chitic şi cu el să meargă.
Îi duse pe copilaşi să le cânte şi scribilor bătrâni, ce sălăşuiau în turnul cel separat de Cetate, ceva mai jos şi care aveau fiecare câte un ecritoir şi poansonau şi zgâriau cu un stilus de fildeş pe plăcile de aur întâmplările petrecute sau chiar nepetrecute încă ale neamului dacilor. Puteai vedea acolo, dacă ştiai să le citeşti, liste cu regii dacilor din ultimele cinci sute de ani şi de încă peste cinci sute. Scribii erau de la cele trei triburi mari şi cum plăcile erau puţine, treceau de la unul la altul, fiecare scria cum ştia, de nici V5 nu se mai descurca. Cu litere mai greceşti, mai etrusce sau mai de ale parţilor, ei şi le înţelegeau, Burebista şi ai lui le înţelegeau, cine să se gândească la pierderea conştiinţei neamului dac, că nimeni nimic nu va mai pricepe şi se va spune că … nu există aşa ceva.

Baza acum este la V5, ce şi-o aminti şi el că i-au explicat dacii aceia bătrâni, căci în privinţa istoricilor, arheologilor şi din păcate chiar şi a filologilor, nu mai este nici o speranţă. Poate doar V5 şi cu ai lui, să caute şi restul plăcuţelor astea, pe unde or fi ele, prin fundurile muzeelor şi ale marilor institute, prin piaţa neagră sau gri din ţară sau mai probabil din străinătate.
Uf, măcar să fi făcut nişte poze şi V5 ăsta micu!