58. Cu pluta pe Apa Grădiştei

20 iunie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
58. Cu pluta pe Apa Grădiştei

Dacă o întrebi pe Vasilca sau pe oricare dintre cosoneşteni cum au dus dacii atâtea pietroaie tocmai sus pe munte să facă ditamai cetăţile, îţi vor răspunde, cu cel mai serios glas de care sunt capabili
- Păi cu pluta, Dom Engineriu.
Ţi se va părea apoi că li se cam bate un ochi, că doar n-oi credea că-ţi face Vasilca cu ochiul. Ea fumee serioasă, noi, de.
Am crezut la început că ei sunt cam duşi cu pluta, cum se spune. Dar toţi? Pe urmă am crezut că doar arheii napoci puteau veni cu o astfel de idee stupidă, idee ce le-o fi venit la un berbecuţ ars pe discul solar şi stropit din belşug înainte şi după ingurgitare cu sulincă, palinca aceea dacică ce-l dăduse gata până şi pe Burebista.

La Lacuri

Dar iată că un alt semnal vine de pe Valea Făeragului, numită în Harta Josefină din 1773 Valea Teulacului – o combinaţie dintre denumirile de Valea Tăului şi Valea Lacului, să priceapă toţi verii de prin satele din jur, ba chiar şi din Viana, ce este pe acolo. Pe o hartă mult mai nouă şi cu mult mai proastă, se găseşte aici un sit numit “La Lacuri”, cu toate că nu este nici o urmă de lac acum, dar care este tocmai în locul unde se crăceşte Valea Feleacului, într-o vânzoleală de copaci doborîţi şi zmeuriş.

Iar punctul de pe Valea Grădiştei unde se află actuala Cabană Cosoneşti, este trecut pe hărţi ca fiind punctul “La Greblă”. Care greblă? Gândul te duce la vreun grădiştean cu numele ilustru de “Greblă”, pe care îl poartă cu cinste şi un senator craiovean mustăcios. Dar nimeni nu a auzit prin partea locului de vreun domn Greblă. Dacă întrebi cosoneştenii de ce-i zice locului “La Greblă”, o să-ţi răspundă prompt
- Păi era aici o greblă.
Chiar aşa? Şi cosoneştenii se grăbiră să dea un astfel de nume locului, unde-şi făcură şi Islazul comunal, Cosoneşti Arena altfel spus, loc propice pentru pus corturile printre ilustrele baligi ale vacilor urmaşelor de drept ale vacilor dacilor, vaci cu 6 sau opt ţâţe, semn clar că pe atunci vacile fătau viţei ca şi scroafele din ziua de azi purcei. Şi-o să-ţi mai spună cosoneştenii că aici era pusă de-a latul Apei Grădiştei o greblă mare, să adune buştenii ce-i purta apa în jos. Dacă o să dai în continuare din cap neîncrezător, o să-ţi întoarcă spatele şi o să plece în jos sau în sus, pe acolo pe unde au şi ei treburi, doar n-o să-şi piardă timpul cu toţi pierde-vară de care se umplu valea în ultimul timp.
Dar dacă ai puţină curiozitate şi răsfoieşti niscai dicţionare, fie ele şi internautice, sau măcar îl rogi pe Vulpi5 să caute, că el atâta aşteaptă drăguţul, afli însă că umila greblă, ce nu şi-a schimbat modelul de cel puţin 2.000 de ani, mai are şi o altă semnificaţie şi anume “construcţie orientată transversal pe un curs de apă, servind la oprirea buştenilor”. Aşa mai merge. Iar denumirea de “La Greblă” este cunoscută prin locurile astea şi pe la 1843, prin scrierile lui Finaly, ce-şi făcuse trebi prin Zonă în căutare de niscai comori.

Oricât ar părea de necrezut, dar prin secolele XVII – XVIII se pare că nu numai pe Mureş se plutărea ci şi pe Apa Grădiştei. Doar aşa se explică exploatările forestiere de pe Anineş, Godeanu, Valea Rea, Făerag. La început plutărit sălbatic, apoi plutărit cu hait, existând un baraj de lemn, unde buştenii se adunau şi apoi, prin ridicarea barajului, li se dădea drumul la vale, pentru a parcurge o nouă bucată de drum. De obicei erau mai multe baraje, în funcţie de lungimea şi caracteristicile drumului apei. Spre deosebire de Mureş, pe Apa Grădiştei nu au fost niciodată folosite plute, lăţimea apei nepotrivindu-se la aşa ceva. Doar brazii şi molizii puteau fi transportaţi pe apă, fiind mai uşori. Se doborau (se tăiau cu topoarele), se cepuiau (se tăiau crengile pentru a putea fi transportaţi), se corhăneau (se trăgeau în jos pe pantă cu ţapinele sau cu ajutorul cailor), se trăgeau cu caii până la apă, se adunau, se lăsau să se mai usuce, apoi erau împinşi în lacul din spatele barajului. Haitul era deschis la ore fixe, de obicei de două ori pe zi iar unda de apă antrena buştenii în jos, mai ajutaţi pe alocuri de ţapinari. Acolo unde panta apei nu mai era aşa de mare şi exista posibilitatea transportului cu carele, se construiau greblele, unde buştenii erau opriţi şi traşi pe mal.

Prin 1870, când s-a renunţat la plutăritul pe Mureş, odată cu introducerea căilor ferate, s-a terminat şi cu haiturile, lacurile şi greblele de pe Valea Grădiştei. Lumea le-a şi uitat. S-au făcut drumuri pentru care, căi ferate înguste, apoi drumurile forestiere ce au desfiinţat şi trenuleţele, cele după care bâzâie toţi nostalgicii. Acum, dacă tot am auzit că s-au pus şi relee de telefon, de poţi să-ţi controlezi consoarta sau consortul tocmai din Sanctuarul Mare de andezit din Sarmisegetuza, dacă tot vin în vizită pe acolo toţi miniştrii culturii, care cum se schimbă şi ei, de promit câte în lună şi în stele, păi mă aştept să pot merge iar cu mocăniţa din Orăştie până la Cetatea cea Mare şi Veche a Sarmisegetuzei. Precis. Dar nu cu pluta.