marți, 15 aprilie 2014

6. Fifi, bronzaţii, dacii şi clonele Vasilcăi

11 mai 2011

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
6. Fifi, bronzaţii, dacii şi clonele Vasilcăi

    Fifi nu m-a lăsat să dorm toată noaptea. Contrar obiceiului ei de a trece rapid în lumea păstorită de Morfeu, s-a foit ce s-a foit, s-a sculat, a aprins lumina şi m-a întrebat dacă mai ţin minte cumva că ea a fost profesoară de istorie, că treizeci de ani măcar a răsfoit tot felul de cărţi în care diferiţi oameni şi-au depus panseurile cu privire la antecedentele civilizaţiei noastre, ba chiar a participat, de multe ori voluntar, la zgârmăturile arheologilor ce-şi completează astfel veniturile după predarea istoriei în diferite universităţi din ţară. Ba unii nici nu predau nicăieri, fie că n-au cui, fie că nu vor şi preferă să facă pe gardienii la diferite muzee. I-am spus că am toată stima pentru munca pe care a depus-o şi pentru preocupările ei nocturne, dar că abia aştept să dorm şi eu câteva ore. A apucat-o plânsul, că de, cu toate că suntem cunoştinţe vechi, nu am pic de înţelegere pentru ce o frământă. Îngrijorat că poate patul ei o fi având ceva gloduri or vreun arc rupt, i-am propus să facem schimb. Mi-a reproşat că numai la schimburi mă gândesc mereu, nu sunt deloc altruist.
    - În fond ce vrei doamnă profesoară să facem aici la Cosoneşti, la ora unu noaptea?
    - Să fi acum de acord să fotografiem vitrina Vasilcăi. Este o ocazie unică pentru mine. Feţele astea de plapumă de pe aici nici nu ştiu ce obiecte le trec prin mână. Mâine, poimâine o să dispară toate şi nimeni n-o să mai ştie nimic. N-ar fi prima oară.
    - Dar este noapte, nu putem merge acum. Pe aici, dacă mergi noaptea singur, eşti bun de împuşcat. Nu te întreabă nimeni nimic. Pac, pac şi gata. Dimineaţa nimeni nu ştie nimic. Vorbim mâine cu ea.
    - Mâine mergem precis, da?
    - Precis, acum culcă-te, că mi-e un somn …
    Nu s-a culcat deloc. Şi-a scos aparatul ei foto, Panasonic FX-55, de care nu se despărţea aproape niciodată, a testat blitzul, spre mulţumirea mea totală, apoi şi-a pus iar la încărcat cei trei acumulatori, să fie acolo, că unul sau doi nu îi ajungeau. Avusese două acumulatoare, dar unul s-a lipit de mâna unui taximetrist şi mi-a dat comandă, când mai plec eu prin străinătate, cu afacerile mele filatelice, să-i iau încă două. I-am luat tocmai de la München, când a fost Târgul Filatelic. Poţi să laşi omul fără acumulatori? Apoi şi-a tras sacul de dormit până la nas şi cu ochii ţintă la tavan, a păstrat liniştea.
    Dimineaţă, aşa pe la 8, când am binevoit să mă trezesc şi eu, Fifi dormea dusă. Lângă ea pe podea, erau aliniate aparatul foto, cele trei acumulatoare, alimentatorul, un pix, carnetul ei “de teren” şi bineînţeles, ochelarii şi papucii.
    Am fost pe afară, m-am spălat, am făcut inventarul, să fiu sigur că dealurile, cetatea, apa, drumul, viluţele şi câinii sunt la locul lor. Erau, timpul era şi el frumos, Dom’ Camion tocmai îşi pornea microbuzul cel de marfă-clienţi. După salutările de rigoare l-am întrebat dacă e de acord să-i fotografiem jucăriile din vitrină. Era de acord. Nimeni nu le dădea nici o atenţie, dar de când cu primul căruţ pasat la Muzeul din Deva, muzeu închis pe vece probabil, nu se mai atinsese de ele. Las’ să fie ele acolo. Vasilca era plecată “pe sus” după lapte, dar se întorcea într-o oră.
    Perfect. Aveam şi acceptul lui Dom’ Camion. Mai trebuia să fie şi Vasilca de acord.
    Au trecut două ore până s-a auzit huruitul Vasilcăi. Era călare pe un căruţ cu motor de data asta, cu două bidoane în spate. Cele din faţă nu se pun. Cred că fusese un ATV la origine, vopsit acum ca o paraşută, în culori de camuflaj. Stătuse să fie mulse vacile de la casele alea de pe drum, un pic mai jos de cetate. Mai trebuia să pună laptele în PET-uri de-alea reciclate, de apă minerală, pe care le lua tot de la “case”, după ce făcea “distribuţia”. Ştia ce vrem, îi dăduse Dom’ Camion telefon, era chiar încântată să-i fie jucăriile fotografiate. Îşi luaseră telefon prin satelit, că doar ZONA nu era acoperită de reţelele de telefoane mobile. Asta până s-o muta pe aici un ştab mai mare şi să vezi că într-o săptămână se rezolvă şi problema asta.
    Mai trecu o oră şi ne-am înfiinţat la Casa cu Vitrină a Vasilcăi. Ne-am descălţat, că de, aşa se face pe la ţară şi nu numai, că drumurile sunt pline de glod şi de baligi şi nu e prea plăcut să le bagi şi în casă.
    Fifi ţopăia de ziceai că are treizeci de ani, îi ieşiseră ochii din cap tot învârtindu-se pe lângă vitrină. Pe trei etajere, erau puse, fiecare pe câte un milieu, carele de bronz ale oamenilor ce sfinţiseră pe vremuri aceste locuri. Eram bulversat de tot. Nu erau obiecte noi pentru mine. Le mai văzusem în pozele contradictorii de pe Internet sau din albumele ce se ocupau de preistoria Europei, ba chiar şi din reproducerile de pe timbre. Nu era posibil. Cum să fie aici, când eu le ştiam ascunse prin marile Muzee. Prin ce minune au ajuns în vitrina Vsilcăi şi oroare, puse pe nişte milieuri luate din târguri şi făcute la Budapesta? Regăseam chiar şi crăpăturile şi aceleaşi lipsuri pe care le-a dispus timpul. Pe geamul vitrinei, vădit lipit cu scuipat, era un timbru din Germania cu o altă reproducere de car votiv de bronz. Niciun filatelist n-ar fi acceptat aşa ceva. Dar nici Vasilca şi nici Dom’ Camion nu ar fi putut fi bănuiţi că ar fi filatelişti. Desfid o astfel de acuzaţie.
    Dar poate că erau nişte clone. Adică a putut fi clonată oaia Dolly, ba şi multe vaci, armăsari, chiar şi o pisică, momentul când se vor clona oameni bate la uşa din faţă şi să nu poată fi clonate nişte obiecte de metal, a căror compoziţie este cunoscută până la ultimul atom? Bun. Dar ce caută în vitrina Vasilcăi, chiar le-au deranjat ea şi cu Dom’ Camion dând din picioare prin nu ştiu ce pajişte? Acolo de unde au ajuns? Ceva nu se leagă sau nu vreau eu să văd ce anume.
    Dar Fifi nu se gândea deloc ce caută aceste artefacte aici. Ea începuse să le pozeze sistematic, întâi vitrina, cu alt milieu deasupra şi cu o vază cu trei lalele din plastic în ea, apoi fiecare căruţ, faţă şi profil, punând şi o linie alături, ca la puşcărie. Mi-a trecut prin cap că această vitrină ar putea fi chiar o puşcărie a tuturor acestor care ce au fost odată descoperite, ca o pedeapsă poate chiar prea mică pentru o astfel de neglijenţă. Locul lor ar fi trebuit să fie în pământ, să aibă grijă de sufletele răposaţilor şi de duhurile care îi însoţeau. Dacă s-au lăsat descoperite înseamnă că puterea lor a dispărut şi ele nu mai reprezintă decât nişte biete jucării stricate, aşa cum bine a intuit Vasilca. Dar dece aceste artefacte şi nu şi altele? Dece nu sunt aici şi cele din Orientul Apropiat şi din Extremul Orient? Nici măcar cele ahee. Ce le apropie pe acestea şi ce le diferenţiază de celelalte? Perioada? Nu. Arheologii şi istoricii perioadei bronzului le răspândesc de la 1.500 îen şi până la 500 îen. Başca semicalotele de calcar de la Sarmisegetuza, care prezintă vădit aceeaşi schematizare a unui cap de pasăre de apă şi care nu pot fi făcute decât în cele două secole de vârf ale civilizaţiei dacice din ZONĂ, secolul I îen şi secolul I en. Aceste protome de păsări acvifere, “protome ornitomorfe” cum sunt deobicei numite, nu se pot întâlni la fel simbolizate de-a lungul a o mie de ani. Şi însoţind un vas cu lichid, cel mai probabil apă. Cât despre dacii de la Sarmisegetuza, capetele de păsări se găsesc, în poziţie secundară în imediata apropiere a izvorului al cărui curs a fost modificat, porţiuni din fântâna iniţială fiind răspândite peste tot în incintă, datorită şi distrugerilor romanilor dar şi ale trupelor austriece ce au fost trimise să caute aur chiar în zonele porţilor şi izvorului. Posibil să fie în directă legătură şi cu aşazisul soare de andezit, cu scafa din apropiere, al cărui loc probabil era sub “soare“ şi cu cele trei fragmente din scafa mare de andezit mutată de cel puţin trei ori în ultimii patruzecişicinci de ani, pe care unele hahalere au luat-o drept … astrolab! Probabil că perioada în care toate aceste obiecte au fost manufacturate trebuie drastic redusă. Uzul unor astfel de simboluri nu poate dura decât cel mult câteva sute de ani, mai ales că, odată făcute, ele erau îngropate. Cred că atât carele de bronz cu protome în formă de cap de pasăre cât şi calotele, scafele şi discul de andezit ar trebui puse în legătură cu o zeitate a apei.
    Fifi termină în sfârşit de făcut fotografiile şi acum căuta s-o fotografieze şi pe Vasilca, ceeace era un gest cu totul surprinzător din partea ei. Vasilca alerga între oglindă şi Fifi, de parcă nu ştia pe care s-o aleagă. Iar Fifi, cred că dacă acum i-aş fi cerut monedele alea două la care jinduiam, ar fi fost în stare să-mi dea chiar amândouă pungile. Dar nu i le-am cerut. Nu vreau să pun destinul la încercare!
    Ce este totuşi cu vitrina Vasilcăi? Oare poate Vasilca nu e doar Vasilca? Ce prostii îmi trec prin cap. Atunci poate că şi Dom’ Camion nu este doar Dom’ Camion. Poate că şi Dealul Cetăţii, Faeragul, Cetăţuia, Ciocuţa, Blidarul, Prisaca, Ceata sau Cetatea cum i se mai spunea, Feţele Albe sau Feţele cu brânză, poate şi măreaţa Sarmisegetuză, toate, toate poate că nu sunt ce par. Dar atunci, eu cine sunt?
    Origine: Vaidei, Romos, 1834, Transilvania; Domiciliu actual, foto: Muzeul de Istorie din Viena

    Origine: Bujoru, jud.Teleorman, România; găsit în 1974 într-un mormânt al unui bărbat, împreună cu un vas din ceramică, o figură zoomorfă şi un cuţit. cca sec VIII îen. Domiciliul actual: Muzeul Naţional de Istorie al României, Bucureşti.

    Origine: Grab von Acholshausen, Germania, înălţime 12 cm, cca 1050 îen; Domiciliul actual şi Foto: Mainfränkisches Museum, Würzburg
    http://colectii.toateblogurile.ro/files/102-Glasinac-Sarajevo-Bosnia-HerzegovinasecVIien.jpg
    Origine: Glasinac, Sarajevo, Bosnia h: 18.5 cm, sec. VI îen; Domiciliul actual: Naturhistorisches Museum, Vienna, Austria; foto Lessing Archive
    Origine: Dupljaja, Sudul Banatului, Vojvodina de Sud, într-o necropolă distrusă. Pe cele două care, într-un căzănel tronează câte o figură masculină cu cioc de pasăre. Aparţin culturii Zuto Brdo-Gârla Mare, cca 1500 îen. Domiciliul actual şi foto: Narodni muzej Beograd

    Origine: Dupljaja, Sudul Banatului, Vojvodina de Sud; Domiciliul actual şi foto: Narodni muzej Beograd



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu