joi, 3 aprilie 2014

62. Progadenul



Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
62. Progadenul 

- Vasilcoooo! Unde eşti fă?
- Camioaneee! Da’ tu unde eşti?
- Aici, un’ să fiu. În progaden. Fac inventaru’. Iar au fugit fr’o trei. Nu i-ai văzut tu?
- Nu Camioane, nu-i văzui. Da’ un’ s-or duce toţi? Că rămânem cu progadenu’ gol, de-o râde lumea de noi.
- Io cred că e din cauza crizei. Păi erau aici şi strădaci şi daci şi celţi şi iazigi şi sarmaţi şi romani şi goţi, vizigoţi, paragoţi şi paralei, toţi ce mişcară p’aici dar nu mai mişcă niciunul. Nici nemţălăii ăia nu mai sunt. Mă rog, ăştia plecară demult, s-au dus tocmai prin Luxemburgi, că de-acolo veniseră. S-au dus să se coabiteze cu ai lor pe acolo. Pă ei îi înţeleg. Dar dacii noştri? Şi strădacii? Şi străromânii? Ei unde se duc? Şi cui ne lasă? Hă, hă, hă … Noi ce ne facem Vasilcooo?
- Hă, hă, hă … Io nu ştiu dragu’ meu Camion. Da’ ştiu că bine ar fi să ne gândim şi noi pe unde să ne ducem. Că progadenul ăsta ce fu al nostru de când ne ştim am auzit că se privatizează şi el.
- Ce? Să facă privată peste morţii noştri, să-şi facă toţi nevoile peste casa noastră? De pe timpul romanilor nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Că ei îşi făcuseră un castru chiar aici deasupra, pe locul ăsta mare de sub cetate, de-i zicea Grădiştea Cosoneştiului, aici unde era cel mai frumos progaden din toată Dacia. De-aia nu i-au ajutat nici zeii lor da’ nici ai noştri, de praful s-a ales de ei, de ajunseră ba talieni, ba frânci, ba spânioli sau portocalezi. Doar aicea pă la noi se aciuiră prin păduri şi mai rămaseră din ei câte cevaşilea.
- Ascultă Camioane că zumzăie progadenul iar. Auzi?
- Aud fă, aud, că numai un surd n-ar auzi. Ăsta-i Cornelius, nu Ionescus ci Publius Scipio cel ce se bătu cu Hanibal prin Africa. Ia vin încoa mai aproape şi auzi ce spune
- Ia, ia, ia, cică “Patrie ingrată, te părăsesc şi osemintele mele”. Am dat de dracu! Dacă până şi Publius al nostru pleacă, apăi chiar că e timp de plecare.
- Da parcă ăsta nu era în progadenul nost. Când o fi venit şi el?
- Of, of, probabil înainte de a veni orătania asta la putere. Că atunci veneau şi frănţuji şi câţiva ingleji, ba chiar şi nişte nemţălăi voiau să vină îmdărăt. Da acu pleacă toţi. Şi ţiganii da’ şi doftorii. Noi mai rămaserăm, cu Vulpi şi tot neamul lui, cu urşi, mistreţi, şobolani şi ciori. Da’ urşii şi-au făcut şi ei, micuţii, bagajele şi au început să coboare prin sate. Cică au acu’ licenţă de mâncat oameni. Cu măsură. Doar unul pe zi în fiece parchet forestier. Cât despre ciocote, cele ce atârnau de parii puşi prin progaden, au plecat şi ele după dumnezeoaicele ce le împletiră. Mai lungi sau mai scurte, demult luate de vânt şi de timp şi duse prin munţi să ne apere de Piaza-Rea. Până mai ieri, puteai vedea o ciocotă neagră-albă fluturând pe brazi, de la Comărnicel până la Cosoneşti. Acum nimic.
- Aşa mare, a cui să fi fost?
- Lumea zice că e a lui Bure, PreaLuminatul.
- Aşa lungă?
- Păi în 2.100 de ani o fi crescut şi ea. Toate alea cresc cu timpul, numai tu …
- Hei, tu, muiere, ce spui acolo?
- Uite, tac, nu auzi că tac?
- Cred că ştiu unde se duc toţi de aici de deasupra. Se duc la Dumbrava, la Sibii. Le-au făcut acolo o ogradă mare cu staule şi cu morminţi la fiece staul.
- Ce prostie spui bărbate? Camioane, trezeşte-te odată!
- Nu crezi, hai? Vulpi5, V5 dragă, ia deschide tu abacul ăla ilectric şi vezi la adresa asta, arată-i Vasilcăi ce-i acolo.
- Imediat Nea Camioane, uite gata, aoleo, ce-i aici?
- Zeii să nu-i ierte! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu