70. La oase, la oase!

25 noiembrie 2012

Denecrezutele aventuri ale lui Dom Engineriu în Ţara Vasilcăi
70. La oase, la oase!

Nu, nu s-au băgat iar oase nici în Deal la Patriarhie, nici în fund la Alimentara. Se apropie alegerile parlamentare şi cele două legiuni ce se vor confrunta fac pregătirile de rigoare. O mică problemă s-a ivit totuşi. Din lipsă de imaginaţie sau poate chiar dintr-un exces de patriotism, legiunile şi-au ales aceeaşi urare de bine, cea cu care dacii cei mari ai noştri îl întâmpinau pe oaspeţii romani:
- La oase, la oase!




1895 - Slivoviţă de Bănat



După care era musai să încingă o joacă tot pe loc, tot pe loc, să-şi arate unii altora clondirele cu sulincă sau cu şlivoviţă de Bănat, cea făcută în căzănăriile de la Cosoneşti, colo sus la Coliba Ţiganilor, să le dea peste cap, să se îndemne unii pe alţii cu aluzii elegante la mame, bunice, străbunice, de parcă nevestele, fiicele şi nepoatele nu le-ar fi fost îndeajuns. La fel cum pertractările de acest fel durau şi între dacă şi romani câteva ore bune, până când niciunul nu mai avea glas, aşa şi acum se tocmeau care să plătească băutura la cârciuma cea din colţ, cea numită “La doi daci beţi”. Acolo stăteau şi ei să se odihnească aşa puţin, să-şi ungă gâtlejurile, să mai tragă un scuipat pe care să-l ucidă repede cu gheata, nu cumva să se sperie şi să treacă în cealaltă tabără.
- La oase, la oase!
Mai aluneca câte o sticlă din mâna unuia către legionarii din cealaltă parte, dar Dom Camion făcuse contract cu cei de la “Lupii roşii”, să prindă sticlele şi să ţină despărţite cele două tabere. Lupii erau băieţi buni. Ei atâta aşteptau, să vadă ceva prin aer, că săreau imediat, prindeau obiectul şi-l duceau la Dom Camion. Cesta le sorta în lăzi, după ce era în fiecare, iar Vasilca, vrednică aşa ca o tinerică ce era, le completa, le capsa şi le punea iute, iute din nou la vânzare. Cosoneştenii noştri cam ştiau ei ce se întâmplă, dar cum Dom Camion dădea cu reducere de TVA, închideau din ochi, scoteau cosonii şi-i plăteau lui Dom Camion. Căci de unde lei, tigrii, euroi sau taleri? Cosoni se mai găseau, dădeau noaptea o coasă de-aia specială, culegeau cosonii şi-i puneau la găleată. Căci asta era măsura averii pe aici, găleata. O nevastă era o găleată. Dacă era nouă, era mai ieftină, doar juma de găleată, căci cosonarii noştri nu erau proşti, ei erau atenţi la ce cumpărau şi voiau să ştie şi părerea altora. Vila, căci doar vile se construiau pe aici, era cam trei găleţi. Ca să-ţi faci drum drept şi asfaltat până la scară, nu aşa desfundat ca cel spre Sarmis, te costa o căldare, dar cu vârf. Garajul şi grajdul pentru vacă şi porci încă o căldare, dar rasă cu linia. Şi aşa aveau cosonarii de toate. Şi chiar dacă n-ar fi avut, îi spuneau lui Dom Camion ce voiau, Dom Camion o chema pe Aia Mică, care o chema pe soră-sa, pe Aia Mare, care îl chema pe AluZgârcea, fiul lui AluZgârcea, ce le chema pe Aia Mică şi pe Aia Mare sus la Coliba Ţiganilor şi apoi dădea din baroase acolo de se auzea până la Guvern. Chicotea ce chicotea cu cele două surori, ţigăncile lui blonde, ţigănci de mătase, cele luate din Orăştie, de lângă Autogară. Nu se ştie ce făcea acolo, cum făcea, dar ieşea mereu cu două găleţi de-alea de plastic, una roşie, alta galbenă, pline vârf cu cosoni frumoşi, strălucitori, calzi încă de la frecatul fetelor. Căci dacă n-ar fi fost fetele … Cosoneştiul n-ar mai fi fost Cosoneşti.
- La oase, la oase!
Strigătul de luptă al dacilor, strigăt ancestral, pe care-l ştiau şi copacii şi pietrele şi animalele se transforma treptat în strigăt de voie-bună, pe măsură ce circuitul sticlelor şi al cosonilor se înteţea.
- Loase, loase!
Cu cine să se bată legionarii cosoneşteni. Abia se mai ţineau pe picioare, abia mai înţelegeai ce vor. Chiar aşa, ce voiau ei? Cu cine votau ei? Cine erau ei? Întrebări existenţiale la care poate doar Gauguin le-ar fi putut răspunde. Dar Gauguin era departe tare, în cea parte a Pământului, iar Dom Engineriu şi cu ai lui, cu Vulpi, Vulpa, V5, Cloca, Clocu, Ursa şi toţi ceilalţi, toţi sunt aici, peste Apa Grădiştei. Ca şi cosonii.
- La cosoni, la cosoni!
Ora închiderii, vă rugăm!
- Noapte bună, deocamdată!